Puține decenii au schimbat fața unui oraș atât de repede cum au făcut-o anii '30 cu Bucureștiul. Într-un singur deceniu, capitala și-a schimbat silueta: terase patriarhale au făcut loc unor blocuri înalte, străzile s-au umplut de fațade cu colțuri rotunjite și balcoane curbate, iar o nouă eleganță, geometrică și sigură pe ea, a coborât din desenele arhitecților în piatra orașului. Numele acestei eleganțe era Art Deco. Vilele Art Deco din București nu sunt, prin urmare, doar niște case frumoase, ci semnătura unei epoci în care orașul a decis că vrea să fie modern.

Un oraș care se reconstruia pe sine

La sfârșitul anilor '20 și în anii '30, Bucureștiul trăia o febră a construcției pe care n-avea s-o mai cunoască multă vreme. Capitala supranumită „Micul Paris" voia acum altceva: nu copia ornamentelor pariziene, ci ritmul noului secol. Bulevardul Magheru a devenit, în acei ani, una dintre cele mai îndrăznețe artere din Europa — un șir de blocuri în care arhitectura românească se măsura, fără complexe, cu marile capitale.

În acest val, Art Deco a fost adoptat de societate ca o versiune mai caldă, mai temperată a modernismului. Unde modernismul pur părea uneori auster, Art Deco aducea un compromis fericit: liniile drepte ale viitorului, dar îmbrăcate într-o anumită bogăție decorativă, accesibilă și seducătoare. A fost stilul în care un oraș întreg s-a simțit confortabil să pășească în modernitate.

Ce înseamnă, de fapt, Art Deco

Art Deco este un stil de arhitectură și arte decorative apărut în anii '20, care împacă geometria modernă cu plăcerea ornamentului. Spre deosebire de eclectismul încărcat al secolului anterior, el caută linia clară — dar nu renunță la frumusețe de dragul purității.

Câteva semne îl trădează imediat, pentru cine învață să le citească. Colțurile rotunjite și balcoanele curbate, ca niște punți de transatlantic, în varianta numită streamline moderne. Accentele verticale care trag privirea în sus. Ferestrele rotunde, de tip hublou. Motivele decorative repetitive — raze de soare, zigzaguri, forme în trepte. Fierăria fină a balustradelor și a porților. Toate compun un limbaj în care eleganța nu este zgomotoasă, ci controlată. O fațadă Art Deco nu strigă; afirmă.

Un nume venit cu mare întârziere

Iată o curiozitate pe care puțini o cunosc: în anii când se construia, stilul nu se numea încă „Art Deco". Botezul a venit mult mai târziu. La marea Expoziție Internațională de Arte Decorative și Industriale Moderne de la Paris, din 1925 — evenimentul care a lansat estetica în lume —, contemporanii vorbeau pur și simplu despre „stilul 1925". Termenul „Art Deco", prescurtare de la arts décoratifs, a fost popularizat abia în 1966, la o expoziție retrospectivă găzduită de Muzeul Artelor Decorative din Paris.

Cu alte cuvinte, vilele ridicate în Bucureștiul anilor '30 purtau un stil care avea să-și primească numele la peste patruzeci de ani după ce fuseseră construite. Expoziția din 1925 avea, de altfel, o regulă neașteptată: niciun exponat nu avea voie să imite stiluri istorice — totul trebuia să fie exclusiv modern. O privire amuzantă asupra acestei reguli arată cât de îndrăzneață a fost cu adevărat epoca.

Arhitecții care au desenat deceniul

În spatele acestei transformări stă o generație remarcabilă de arhitecți. Cel mai important nume este Marcel Iancu — fost membru, la Zürich, al grupului Dada, întors în țară în 1926 și considerat de contemporani „autorul moral al modernismului românesc". Iancu a ridicat printre primele clădiri moderne ale orașului, iar vilele lui au ajuns atât de departe încât, în 1932, au fost incluse de criticul Alberto Sartoris în ghidul său de arhitectură rațională.

Drumul deschis de Iancu a fost urmat de Horia Creangă — strănepotul scriitorului Ion Creangă —, autorul blocului ARO (1929-1931), prima clădire modernistă cu adevărat monumentală din București, ridicată chiar la limita dintre modernism și Art Deco. Tot în acei ani, pe Calea Victoriei, Palatul Telefoanelor (1931-1933), desenat de Edmond Van Saanen Algi împreună cu americanii Louis Weeks și Walter Froy, înălța o siluetă de zgârie-nori care a schimbat pentru totdeauna scara vechii artere. În 1935, Iancu, Creangă și Octav Doicescu semnau împreună un manifest pentru o arhitectură nouă a Bucureștiului — semn că orașul nu construia la întâmplare, ci cu program.

Vilele — Art Deco la scară de locuință

Dacă blocurile și palatele au dat tonul, vilele au dus stilul în viața de zi cu zi. În cartierele rezidențiale ale capitalei — Cotroceni, Dorobanți, Domenii, zona din jurul Parcului Ioanid — familiile înstărite ale deceniului și-au construit case în care modernitatea devenea personală. O vilă Art Deco este o declarație discretă: proprietarul ei voia să fie al timpului său.

Semnele se văd și astăzi, pentru trecătorul atent. Un colț de stradă rezolvat printr-o curbă elegantă, în loc de unghi drept. Un balcon rotund suspendat ca o punte. O poartă de fier forjat cu desen geometric. O fereastră-hublou deasupra intrării. Aceste vile nu au fost gândite ca monumente, ci ca locuințe — și tocmai de aceea spun atât de mult despre cum își imagina clasa de mijloc bucureșteană viața bună a anilor '30: luminoasă, ordonată, modernă, fără ostentație.

O vecină din alt registru: Casa Tătărescu

Aici merită făcută o precizare onestă. Nu orice casă frumoasă din 1935 este o vilă Art Deco — iar cel mai bun exemplu este chiar Casa Tătărescu, de pe Strada Polonă 19. Ridicată exact în acel deceniu, reședința premierului Gheorghe Tătărescu vorbește o cu totul altă limbă arhitecturală: neoromâneasc, cu influențe mediteraneene, cu coloane sculptate și arcade, mai aproape de tradiție decât de geometria viitorului. Este o contemporană a valului Art Deco, nu un produs al lui.

Tocmai aici stă, însă, un paradox fertil. Astăzi, în curtea acestei vile neoromânești funcționează Art Deco Café — o cafenea care a împrumutat numele stilului tocmai pentru a evoca spiritul deceniului: eleganța tăcută, rafinamentul anilor '20-'30, plăcerea de a trăi frumos. Cele două registre, neoromânesc și Art Deco, nu se contrazic, ci se completează: o casă a tradiției care găzduiește, peste decenii, omagiul adus modernității. Pentru cine vrea să simtă atmosfera epocii fără să citească tratate de arhitectură, o masă în curte, cu o cafea în față, spune destul; restul se vede în meniul cafenelei.

Cum citești orașul, de la o masă

Vilele Art Deco din București nu sunt strânse într-un muzeu; ele sunt împrăștiate pe străzi, ascunse printre clădiri mai noi, așteptând trecătorul care știe să ridice privirea. Un colț rotunjit, un hublou, o balustradă geometrică — fiecare este un fragment dintr-un deceniu în care orașul a îndrăznit să se reinventeze. A le observa înseamnă a reciti, pas cu pas, una dintre cele mai optimiste epoci ale Bucureștiului.

Cel mai bun loc de pornire este o seară liniștită, undeva la granița dintre cartierele vechi. Te așteptăm pentru ea la Art Deco Café, în curtea Casei Tătărescu, pe Strada Polonă 19, în Sectorul 1 al Bucureștiului — programări la 0771 303 303 sau pe office@ekogroup.ro, iar atmosfera interbelică a curții pe Instagram, TikTok și YouTube. De la masa din curte, deceniul care a desenat orașul pare, dintr-odată, foarte aproape.