Există în București un loc în care orașul își ține respirația. La doar cinci minute de mers de Piața Romană, dincolo de un șir de vile vechi, se deschide un parc mic cât o grădină de poveste — cu un lac, un pod, statui și o liniște greu de găsit în centrul Capitalei. Acesta este Parcul Ioanid, una dintre cele mai cochete grădini ale orașului și, pentru cine știe să-l citească, inima Bucureștiului interbelic: locul în jurul căruia s-a desenat cel mai elegant cartier rezidențial al epocii.

De la o mlaștină la un parc — povestea unui librar

Înainte de a fi parc, locul a fost mai întâi grădină de petrecere, apoi mlaștină. Între 1839 și 1869, aici se afla Grădina Breslea, unul dintre multele locuri de distracție ale Bucureștiului vechi. Povestea modernă începe însă cu un nume: George Ioanid, librar și editor înstărit, care cumpără terenul în 1856 și, în jurul anului 1870, îl transformă dintr-o mlaștină într-o grădină amenajată.

Soarta lui Ioanid a fost una de roman. La scurt timp după ce a terminat de amenajat parcul, librarul a dat faliment și a pierdut atât terenul, cât și casa. Fratele său, Nicolae Ioanid, a plătit ipoteca pentru care era dator, salvând reședința — și a locuit acolo până la moartea sa, în 1907. Numele familiei a rămas, de atunci, lipit de acest colț de oraș, deși puțini dintre cei care se plimbă astăzi pe alei îi mai cunosc povestea.

Un cartier desenat în jurul unui parc

Adevărata transformare a venit după moartea lui Nicolae Ioanid. Primăria Bucureștiului a cumpărat terenul, iar între 1909 și 1910, în vremea în care Vintilă Brătianu a fost primar, a inițiat un proiect urbanistic unic în România: „Blocul de vile și grădină publică Ioanid", cunoscut și ca lotizarea Ioanid. Ideea era simplă și genială — un ansamblu de circa 25 de vile de lux așezate în jurul unui parc public, astfel încât fiecare casă să aibă verdeața la îndemână.

Modelul nu a fost ales la întâmplare. Proiectul s-a inspirat, potrivit documentelor din 1909, după tiparul scuarurilor englezești și al parcurilor franțuzești — în special după Parcul Monceau din Paris. Era chiar conceptul de „oraș-grădină", adus în inima Capitalei care își purta cu mândrie porecla de Mic Paris. Cei care au cumpărat loturile au fost vârfurile societății: medici, avocați, oameni politici și membri ai vechilor familii boierești. Cartierul, mărginit de străzile Polonă, Dumbrava Roșie, Aurel Vlaicu și de bulevardul Dacia, a devenit rapid una dintre cele mai râvnite adrese ale orașului.

Arhitecții care au semnat cartierul

Valoarea zonei nu stă doar în liniștea ei, ci în semnăturile care au desenat-o. Vilele din jurul Parcului Ioanid poartă numele celor mai importanți arhitecți ai vremii: Petre Antonescu, Ion Berindei, Grigore Cerchez, Ion Mincu, Paul Smărăndescu și Ernest Doneaud. Sunt aceleași nume care au definit arhitectura românească de la cumpăna secolelor, în stiluri care merg de la neoromânesc la eclectic, academist și romantic.

Rezultatul este, practic, un muzeu în aer liber. Fiecare casă este un mic manifest de gust, iar plimbarea printre ele înseamnă o lecție de istorie a arhitecturii, fără bilet și fără vitrine. Pentru un oraș care și-a pierdut multe dintre clădirile vechi, cartierul Ioanid-Icoanei rămâne o rezervație de eleganță, în care fațadele de acum un secol se păstrează aproape neatinse.

Parcul, azi — un colț idilic

Grădina din mijlocul cartierului a păstrat toate elementele unui parc romantic de secol XIX: un pavilion, un lac cu pod, statui și alei umbroase. Reamenajat la începutul anilor 2000 — când lacul a fost reabilitat, iar fântâna arteziană, iluminată —, parcul rămâne unul dintre cele mai liniștite din centrul Capitalei. În 2004, a primit oficial și numele Ion Voicu, violonist care a trăit chiar în apropiere, deși bucureștenii continuă să-i spună, prin tradiție, Parcul Ioanid.

Farmecul lui stă tocmai în discreție. Nu este un parc de tranzit, ci unul de oprire: vii să stai pe o bancă, să citești, să asculți foșnetul frunzelor, să privești copiii hrănind porumbeii. Înconjurat de vilele lui vechi, Parcul Ioanid funcționează ca o cameră verde a orașului — un loc unde Bucureștiul interbelic nu este o amintire din cărți, ci o atmosferă pe care încă o poți respira.

La marginea parcului: Casa Tătărescu și Art Deco Café

Una dintre străzile care mărginesc lotizarea Ioanid este chiar Strada Polonă — iar la numărul 19 al ei se află Casa Tătărescu, astăzi EkoGroup Vila. Ridicată în 1935, reședința premierului Gheorghe Tătărescu aparține aceluiași cartier elegant, fiind o adăugire interbelică la o zonă deja consacrată drept cea mai rafinată a orașului. A vizita parcul și a vizita casa înseamnă, în fond, a explora aceeași inimă a Bucureștiului de altădată.

Cel mai frumos mod de a descoperi zona este o după-amiază lentă: o cafea în curtea Casei Tătărescu, la Art Deco Café, urmată de o plimbare de câteva minute până la Parcul Ioanid. Cafeaua și atmosfera curții se văd în meniul Art Deco Café, pe Strada Polonă 19, în Sectorul 1 al Bucureștiului; programări la 0771 303 303 sau pe office@ekogroup.ro, iar imagini din curte și din cartier pe Instagram, TikTok și YouTube. Parcul Ioanid și casele din jurul lui te așteaptă exact așa cum au așteptat, vreme de un secol, pe toți cei care au știut să caute liniștea în mijlocul orașului.